Pe holul mic e o liniște pe care te sfiiești să o tulburi. Două femei stau aplecate asupra telefoanelor, sprijind fiecare o sacoșă între picioare. Lângă scaune, două perechi de pantofi își așteaptă proprietarii.
Dintr-o cameră se aude un cântec vesel, dintr-un joc ori un desen animat, în timp ce din sala de kinetoterapie niște aplauze și-o voce de copil animă atmosfera.
Miroase a cafea și Ionela, managerul de proiecte al Centrului Daniel ne face un tur rapid printre jucării colorate, mingi, table interactive, jocuri și până pe terasa de pe acoperiș, unde doi copii se leagănă bucuroși, așteptându-și rândul la activități.
Anual, peste150 de copii cu dizabilități găsesc aici sprijin în lupta spre independență și incluziune.
Sunt copii care au întârzieri în dezvoltarea psihomotorie, traumatisme, au nevoie de recuperare post-operatorie sau suferă de afecțiuni neurologice și genetice.
Sau pur și simplu sunt printre cei care au pierdut un pariu la ruleta sorții și viața lor s-a schimbat dramatic.
Așa cum e Octavian, un băiețel cu zâmbet firav și ochi mici, atenți mereu la indicații. Un băiețel care pare mereu să respire greu așteptând următorul lucru pe care nu îl poate face, până la proba contrarie când se bucură până la lacrimi de încurajările tuturor, dar mai ales de victoria lui asupra lui.
Diana, sora lui îl așteptă cu răbdare infinită să facă fiecare pas către progres. E cea care îi stă alături, care îl aduce la Centrul Daniel, care de-a lungul timpului i-a insuflat curajul și speranța și care a avut încredere în specialiștii de la Centru. Iar timpul acesta se măsoară deja în 6 ani.
Într-un mijloc de septembrie călduros, Octavian ieșise pe uliță, ca în fiecare zi, la joacă cu copii. Mai un șut în minge, o glumă, ceva pietricele interesante, ori o descindere curajoasă în șanțul de la marginea drumului- acțiuni firești pentru orice copil de 4 ani.
Atât avea Octavian în acea zi în care, un stâlp abandonat pe margine pârâului din apropiere a devenit jucărie pentru copii din sat. Și l-au rostogolit până când stâlpul, în viteza lui s-a izbit de Octavian ca de un mic obstacol, prinzându-l dedesubt.
Lovitura la cap a fost atât de puternică încât copilul a petrecut 6 săptămâni la terapie intensivă iar când a plecat de acolo era “o legumă”, cum spune Diana.
Imediat după ce l-au dus acasă, membrii familiei au început să caute soluții, ajutor, îndrumare. Și au ajuns la Centrul Daniel.
“ Nu știam unde să mergem cu el în starea precară în care era. Am căutat disperați o soluție și în final am găsit Centrul Daniel care ne-a primit. Asta era când Octavian avea 4 ani iar acum are 10, e ditamai omulețul”.
Au început terapia imediat și în scurt timp rezultatele au apărut. Octavian a început să învețe din nou să meargă. Mai întâi de-a bușilea, ca un bebeluș, apoi cu pași mici, până la un stadiu satisfăcător.
Încă nu se poate încălța singur, nici nu se poate îmbrăca, și are nevoie de ajutor pentru a-și pune ghiozdanul, dar asta nu-l împiedică să meargă la școală.
Uită repede, având grav afectată memoria pe termen scurt dar își exersează memoria pe termen lung.
Familia face ce poate acasă- exerciții, teme, atenție, dar dacă nu ar fi Centrul Daniel nu ar vedea progrese de la vizită la vizită în viața lui Octavian.
Diana își dorește pentru el să se poate îngriji atunci când va fi cazul, să poată duce o viață satisfăcătoare și de aceea e recunoscătoare în fiecare zi pentru terapia și atenția pe care Octavian o primește la Centru.
“Astăzi, când îl văd cum a evoluat….e omulețul meu. E ditamai omul acum, că-i aproape cât mine. Părea imposibil, dar acum totul e posibil. Nu mai e nimic imposibil. Și tot timpul am încercat să îi spun că nu există nu pot sau nu vreau. Tot timpul trebuie să încerce să poată și să vrea.
Pentru mine e cel mai minunat copil. “
Ca Octavian sunt mii de copii în România dar numai câțiva au o șansă.
În 30 de ani de activitate Centrul Daniel a fost sprijin pentru aproape 6000 de copii și familiile acestora. Misiunea specialiștilor de la Centru de a sprijini toate categoriile defavorizate ale comunității, prin derularea de proiecte sociale, medicale și educative care să îmbunatățească viața persoanelor cu dizabilități de orice fel și familiile din care aceştia fac parte, copii orfani, abandonați, tineri și familii vulnerabile, persoanele în vârstă.
O misiune pentru o viață, o luptă pentru atâtea vieți, o clădire pe o stradă mică din Bacău unde de cele mai multe ori se schimbă destine.
Poveste realizată în cadrul proiectului ONG Bacău- Zoom In-Zoom Out, derulat de Asociația Romanian Youth Movement for Democracy în parteneriat cu Fundația comunitară Bacău, cu sprijinul financiar Active Citizens Fund- România, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021.
